Interes foarte mare pentru derby-ul dintre FCSB și CFR Cluj! Din informațiile noastre, până acum s-au vândut peste 15.000 de bilete pentru duelul din Ghencea.
Federația Română de Fotbal așteaptă peste 20.000 de spectatori la Supercupa României, chiar dacă sunt șanse mari ca temperatura să fie una foarte ridicată chiar și în ultima parte a zilei de sâmbătă.
Noua ediție din Superliga va începe în această lună, însă până atunci FCSB și CFR Cluj vor da prima bătălie importantă a sezonului, urmând să se întâlnească în Supercupa României.
ProSport a aflat că oamenii se vor înghesui pentru a lua parte la acest meci, chiar dacă miza meciului nu este una foarte importantă. Până acum, FRF a vândut peste 15.000 de tichete pentru duelul dintre formația lui Elias Charalambous și cea pregătită de Dan Petrescu.
Foarte probabil, având în vedere și distanța mare, CFR Cluj nu avea o galerie numeroasă la București, astfel încât cei de la FCSB se vor simți ca la o partidă de pe teren propriu.
Roș-albaștrii vor juca în Ghencea în următoarea perioadă, în condițiile în care Arena Națională nu este disponibilă deocamdată, așa cum s-a întâmplat și în anii precedenți.
Estimarea organizatorilor este că peste 20.000 de spectatori se vor strânge pentru duelul care va avea loc în Ghencea.
Cel mai probabil, stadionul pe care joacă Steaua meciurile din Liga 2 nu se va umple, dar interesul este oricum unul ridicat pentru o partidă care se joacă într-o perioadă în care mulți dintre iubitorii fotbalului sunt plecați din București.
În cazul în care partida se va disputa cu casa închisă, pe stadionul Stelei vor fi în jur de 28.000 de spectatori.
În ultimul amical jucat în cantonamentul din Olanda, FCSB a depășit-o cu scorul de 3-1 pe Utrecht. CFR s-a impus și ea în ultima partidă de pregătire, după ce a trecut cu 2-0 de maghiarii de la Debrecen, astfel că meciul de la finalul acestei săptămâni se anunță unul extrem de interesant.
Pentru ambele echipe, meciul de sâmbătă poate fi un test important înaintea duelurilor din cupele europene. Dacă FCSB își propune să ajungă în noul format din Champions League, CFR Cluj vrea să pătrundă în Europa League. Misiunea ambelor formații se anunță însă una dificilă, chiar dacă FCSB și-a depășit condiția în sezonul trecut și a reușit să ajungă până în optimile Europa League, acolo unde a fost eliminată de Lyon.